
Găzduiește un concert Classic Unlimited
Turneul național de pian Classic Unlimited revine anul acesta, în lunile august-septembrie, cu o nouă serie de concerte: Classic Unlimited – A Contemporary View.
La fel ca în ultimii patru ani, dorim ca și această ediție să se desfășoare în spații culturale atipice. Până acum, am ținut concerte în tipografii, fabrici de mobilă, mine de cărbuni, ateliere de reparații auto, magazine de biciclete, librării, galerii de artă și alte locuri de acest fel.
Îți dăm ocazia astfel de a transforma spațiul pe care îl deții sau îl reprezinți într-o sală de concert neconvențională.
Astfel, dacă vrei să organizăm un concert în sediul firmei tale, de exemplu, sau ai un alt spațiu neconvențional în care muzica clasică și-ar putea face loc, te rugăm să completezi formularul de mai jos până în 30 iunie. Pe măsură ce primim propunerile, vom face selecția spațiilor, de aceea te invităm să te înscrii cât de repede.
Pentru a putea găzdui un concert, un spațiu trebuie să îndeplinească niște reguli simple. Acestea sunt:
- să fie situat într-un loc închis (indoor) și să aibă o suprafață utilă de minimum 300 mp
SAU - să fie situat în aer liber, să aibă o suprafață utilă de minimum 450 mp și să fie îngrădit, preferabil ferit de trafic intens
- să fie accesibil (să existe posibilitatea de a introduce un pian în incintă – înălțime ușă min 2,2 m / lățime ușă min 1,5 m)
- activitatea care se defășoară de regulă în spațiul respectiv să fie oprită pe timpul concertului
- să se permită accesul participanților pe bază de bilet
- să permită organizarea concertului cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară privind prevenirea răspândirii COVID-19 în vigoare la data organizării concertului. Pentru mai multe detalii click aici.
Sunt eligibile spațiile care pot găzdui între 50-200 persoane, respectiv care au o suprafață de aprox. 300 de mp în interior sau 450 mp în exterior. Dacă ai un spațiu atipic și nu ești sigur dacă se încadrează în parametrii de mai sus, te rugăm să ne scrii pe contact@classicunlimite.ro și să ne trimiți o poză a spațiului în cauză.
Te rugăm, de asemenea, să răspunzi la întrebările de mai jos. Acestea ne ajută să pregătim turneul și sperăm să ne vedem în cât mai multe și inedite locuri.
Mai multe despre politica noastră de prelucrare a datelor, aici.
Turneul național Classic Unlimited va avea loc în lunile august – septembrie 2021.
Classic Unlimited – A contemporary View este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sponsorizat de Yamaha.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Găzduiește un concert Classic Unlimited
În octombrie-noiembrie 2019, turneul național Classic Unlimited duce muzica clasică în spații culturale neconvenționale, de la galerii de artă, muzee și centre culturale la sălile unor teatre independente din România.
Așadar, dacă reprezinți un astfel de spațiu și vrei să-l transformi în loc de concert pentru o zi, te rugăm să completezi formularul de mai jos până la data de 15 septembrie 2019, ora 23.59. Toate cererile primite vor fi analizate de echipa Classic Unlimited în cel mai scurt timp, iar selecția o vom face pe parcurs.
Dacă vrei să fii gazda noastră în acest an, e important să știi că spațiul tău trebuie:
- să fie situat într-un loc închis (indoor)
- să fie accesibil (să existe posibilitatea de a introduce un pian în incintă)
- să își oprească activitatea obișnuită pe timpul concertului
- să permită publicului accesul gratuit la concert.
Sunt eligibile spații care pot găzdui între 50-200 persoane.
Te rugăm să răspunzi la întrebările de mai jos. Acestea ne ajută să pregătim turneul și sperăm să ne vedem în cât mai multe și inedite locuri.
Vă mulțumim tuturor pentru propunerile trimise! Revenim în curând cu vești despre noul turneu Classic Unlimited.
