Despre Bogdan Vaida

Pianistul Bogdan Vaida s-a născut la Cluj-Napoca în 8 septembrie 1981. A absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj, apoi a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” sub îndrumarea profesoarei Ninuca Oșanu Pop. În 2002 a plecat cu o bursă Erasmus în Freiburg, Germania, la „Musikhochschule”, unde a rămas până la absolvirea studiilor.

S-a stabilit în Germania, la Freiburg și a susținut numeroase concerte în mai multe țări din Europa. În prezent, Bogdan Vaida este solistul turneului Klassik mittendrin, care a debutat în octombrie 2015 în Germania.

„Ideea de a cânta în locuri neconvenționale eu o am de mai mult timp. Mai exact am căutat o formă în care să le pot arăta oamenilor, indiferent că sunt sau nu cunoscători, ceea ce pe mine mă pasionează la muzică și anume conținutul ei concret și legătura cu viața de zi cu zi. Încerc să scot muzica din tiparele obișnuite în care contextul social sau anumite constrângeri sociale o sugrumă de multe ori. Adică o scoatem din sălile tradiționale de concert, unde rareori vin oameni care nu au fost învățați cu muzica clasică”, spune Bogdan Vaida.

Pianistul afirmă că pentru el muzica se schimbă în funcție de locul unde cântă și speră ca asta să descopere toți cei care vor veni la concertele lui.

„E foarte interesant pentru mine cum se schimbă muzica în funcție de locul unde cânt. Sigur, în funcție de acustică, loc și condiții. Dar și din punct de vedere afectiv, emoțional, în funcție de “aura” locului respectiv și mai ales de oamenii care își duc viața de zi cu zi acolo. Practic la fiecare concert se amestecă muzica cu “arta” locului respectiv. Pentru că și să meșterești la motociclete sau să vindeci bolnavi sau să cureți apa de… tot felul (am avut un concerte și la o stație de epurare) poate fi o artă”, crede el.

„În Germania, unde am pornit acest proiect – denumit acolo Klassik mittendrin – sunt tot mai mulți oameni care se interesează și ne fac propuneri de concerte în locuri mai mult sau mai puțin excentrice. E greu de zis cum va fi în România. Dar și asta are farmec. Adică e o surpriză nu numai pentru public si pentru organizatori, ci și pentru mine. Pentru mine lucrul cel mai de valoare la proiect e că învăț foarte mult, iar concertele în locuri atipice mă schimbă ca muzician și ca om”, spune Bogdan Vaida.